Business Intelligence şi Data Mining – instrumente de analiză eficientă pentru corporaţii
Bucuresti - 20 Februarie 2008

Cel de-al doilea eveniment Agora Technology Conferences prezintă soluţii de
Business Intelligence şi Data Mining pe 20 februarie 2008 la Bucureşti
CIO COUNCIL şi Agora Media organizează conferinţa „Business Intelligence / Data Mining”, care va avea loc miercuri, 20 februarie 2008, la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia, începând cu ora 09:30.
Cel de-al doilea eveniment Agora Technology Conferences (ATC) se adresează persoanelor de decizie şi directorilor IT din marile companii din România, companii cu o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro şi directorilor de IT din Administraţia Publică Centrală.
Business Intelligence poate răspunde întrebărilor critice ale unei firme: care produse aduc cel mai mare profit, cum se pot dobândi venituri mai mari din activitatea desfăşurată, de ce anumite sectoare nu sunt profitabile, etc. Data Mining automatizează procesul de descoperire a unor relaţii şi combinaţii în datele brute, iar rezultatele găsite ar putea fi încadrate într-un sistem automat de suport al deciziei.
SAS Institute, SIVECO România, S&T şi Q&Q Info vor prezenta soluţii, servicii şi provocări pentru sistemele informatice din companiile mari, care trebuie să proceseze rapid o mulţime de date pentru raportări. Prezentările şi dezbaterile din cadrul conferinţei se vor axa pe conceptele şi soluţiile IT&C de ultimă oră legate de nevoile acestor companii de a obţine rapid răspunsuri pentru a putea lua decizii.
Călin Rangu, Vicepreşedinte CIO COUNCIL, declară: „Aproape toţi partenerii asociaţiei noastre folosesc deja unele soluţii de BI şi Data Mining. La această conferinţă dorim, pe de o parte, să împărtăşim participanţilor din experienţa proprie, iar pe de alta parte să aflăm la rândul nostru despre ultimele noutăţi din domeniu şi despre soluţiile propuse de către firmele care vor face prezentări şi demonstraţii practice”.
„Sperăm să reedităm succesul înregistrat cu ocazia primei conferinţe ATC şi chiar să avem o audienţă avizată mai numeroasă. Numeroase instituţii şi companii româneşti au acumulat până acum cantităţi uriaşe de informaţie şi îşi doresc s-o poată exploata mai eficient şi din perspective noi.”, spune Romulus Maier, Director General Agora Media S.A.
Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave, PRWave Directory, portalul acasa.ro, eWeek România, Agora News, PC Magazine şi Channel Partner România.
Despre ATC
Conferinţele de Tehnologie Agora (ATC) reprezintă o suită de conferinţe menite a prezenta soluţii concrete pentru administraţia publică centrală şi/sau instituţiile financiar-bancare, telecom, utilităţi şi marile companii. ATC vor fi organizate în Bucureşti împreună cu instituţii ale statului, cum ar fi MCTI, ASSI sau cu organizaţii de profil, cum este CIO Council.
Publicul ţintă ATC sunt directori de IT, Chief Information Officers, persoane de decizie, persoane care stabilesc bugetele de achiziţii în marile corporaţii.
Conferinţele ATC sunt organizate în parteneriat cu revista eWeek România, numărul revistei care precede conferinţa fiind dedicat temei respective.
Despre CIO Council
CIO COUNCIL este o structură de promovare şi susţinere a celor mai bune practici internaţionale, de pe poziţii de independenţă şi echidistanţă faţă de furnizorii de produse şi servicii de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC). Rolul asociaţiei CIO COUNCIL este acela de a susţine profesionalizarea pieţei româneşti, de a susţine profesioniştii români pentru a accede în aceste poziţii şi de a dovedi calităţile necesare. CIO COUNCIL a devenit un partener apreciat al marilor organizatori de conferinţe datorită valorii adăugate pe care o aduce, a independenţei opiniilor, a echidistanţei şi a expertizei profesionale. În acest sens asociaţia se bucură de colaborarea Institutului Bancar Roman, IDG, FinMedia şi din acest an cu grupul Agora Media.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.ciocouncil.ro .
Despre Agora Media
Agora Media S.A. este un trust de presă specializat pe tehnologia informaţiei, comunicaţii şi afaceri, având în portofoliu atât revistele tipărite (PC Magazine Romania, eWeek România, Channel Partner România) cât şi în format electronic CD, DVD şi on-line. Un alt domeniu în plină dezvoltare îl reprezintă conferinţele: conferinţele business-to-business din ţară “SolePAD”, conferinţele business-to-business din Bucureşti “ATC” şi conferinţa internaţionala Open Source/Free Software “eLiberatica”.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.agora.ro .
Organizator: Agora Media, Cio Council
Eveniment din: Afaceri/ Business
Versiunea print
Versiunea pdf
Date de contact
021-330.92.82
atc@agora.ro
www.agora.ro/conferinte
Fisiere atasate:
program_ATC_20feb08.doc
intrarea libera