Stiri Evenimente Logo

Cautare
Blogul lui Dobro
"Unul dintre cei doi cei mai buni oameni de radio din Romania". Mihai Dobrovolschi

Minisite Hotel Confort
Hotel Residence
Turabo Cafe

Doua evenimente de referinta la Muzeul National de Istorie a Romaniei
BUCURESTI - Calea Victoriei nr.12 28 Februarie 2007

Logo EvenimentMuzeul Naţional de Istorie a României are deosebita plăcere de a va anunţa desfăşurarea în spaţiul muzeal, a două manifestări dedicate unor evenimente istorice speciale: sărbătorirea Sfintelor Paşti şi împlinirea a o sută de ani de la Răscoala din 1907.

Joi, 22 martie, la ora 1100, în Holul Central al muzeului, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare "Întâmpinarea Sfintelor Sărbători Pascale".

În acest scop prezentăm publicului vizitator câteva dintre piesele cele mai reprezentative din patrimoniul muzeului, legate de acest moment crucial pentru creştinătate. Sărbătoarea are şi un scop didactic, acela de a prezenta o serie de piese creştine mai vechi şi mai noi, folosite în timpul serviciului religios, a căror utilitate cei mai mulţi dintre creştini ne le cunosc, sau le-au uitat. Prin sistemul de expunere a lor, mai degrabă sub formă artistică decât tematică, încercăm să le punem în valoare şi să atragem atenţia asupra lor. Explicaţiile referitoare la aceste piese sunt prezentate în mini-pliantul care însoţeşte expoziţia. Anul acesta sărbătoare Sfintelor Paşti cade în aceeaşi zi pentru ortodocşi şi catolici. De aceea vom prezenta în expoziţie şi câteva piese catolice, mai ales de veşmânt folosit în timpul serviciului religios. Deoarece sărbătoare Paştilor reprezintă de fapt avatarurile unei săptămâni trăite în urmă cu două mii de ani de Iisus Christos, săptâmână în care s-au derulat mai multe evenimente, începând cu Schimbarea la Faţă, trădarea, judecarea, schingiuirea şi răstignirea, încheindu-se cu Coborârea la Iad şi Învierea, am prezentat câteva piese care prezintă aceste momente relevante pentru lumea creştină şi reproduse pe obiectele de cult. Expoziţia va fi inaugurată în prezenţa domnului Adrian Iorgulescu, ministru al Culturii şi Cultelor şi va fi deschisă publicului până în aprilie 2007. Parteneri media: Historia, Onlinegallery.ro, Şapte Seri şi TimeOut Bucureşti.

Vineri, 23 martie, începând cu orele 1000, în Sala "Mihai Viteazul", se va desfăşura masa rotundă cu tema "Un secol de la răscoala din 1907. Adevăruri, controverse, exagerări”.

Cu ajutorul invitaţilor noştri speciali, Acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Prof. Univ. Dr. Ion Bulei de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, dar şi a publicului prezent care va fi constituit din cercetători de la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, documentarişti de la Biblioteca Academiei Române şi Arhivele Naţionale Istorice Centrale, muzeografi de la muzeele de istorie bucureştene, precum şi studenţi de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, se va încerca clarificarea unor probleme mai puţin cunoscute sau foarte controversate legate de răscoala ţăranilor din anul 1907, deşi lipsa celei mai mari părţi a documentelor referitoare la ea, îngreunează mult o atare întreprindere. Printre temele propuse spre dezbatere se numără următoarele: unicitatea evenimentului în Balcani, deşi ţările vecine – Bulgaria, Serbia –, aveau şi ele economie preponderent agrară, stabilirea, măcar parţială, a adevărului despre cauzele şi represiunea răscoalei, caracterul uşor xenofob al evenimentului, având în vedere etnia majorităţii arendaşilor împotriva cărora s-au răsculat ţăranii, rolul agitatorilor socialişti la sate în declanşarea răscoalei, împărţirea responsabilităţilor faţă de izbucnirea şi apoi represiunea răscoalei între politicieni, guvern şi Rege, poziţia unor intelectuali faţă de răscoală şi represiunea ei ş. a. m.d. Dezbaterile vor fi moderate de dr. Mioara Ioniţă, cercetător pr.I la instituţia care organizează masa rotundă.
Organizator: MNIR
Eveniment din: Arta/Cultura Versiunea print a evenimentului Versiunea print Versiunea PDF a Evenimentului Versiunea pdf

Date de contact
Având în vedere importanţa evenimentelor la care vă invităm, vă adresăm rugămintea de a ne onora cu prezenţa şi de a le semnala în cadrul rubricii de cultură sau al emisiunii Dumneavoastră. Detalii la telefon: 3158207/int. 1008 sau e-mail: pr@mnir.ro.


pr@mnir.ro
www.mnir.ro

Adauga in agenda
intrarea libera
 

Inregistrare »

Utilizator: Parola: Retine-ma

Inregistrare Am uitat parola

Cum postez un eveniment Cum postez o stire

Abonare alerte
Termeni si conditii Contact Harta Site rss feeder © 2006-2007 StiriEvenimente